ALBUMUL ,,FAMILIA MIHAIL” ESTE DISTRIBUIT ÎN CRAIOVA LA LIBRĂRIILE ELENA FARAGO, CORNUL ABUNDENȚEI ȘI LA CHIOȘCUL DIN FAȚA BIBLIOTECII ALEXANDRU ȘI ARISTIA AMAN. COMENZI POT FI FĂCUTE ȘI PE olteniamea@gmail.com SAU LA TEL. 0723419561.

FAMILIA MIHAIL – UN ALBUM DE REFERINȚĂ DESPRE TRECUTUL CELOR MAI MARI FILANTROPI CRAIOVENI

Cine au fost Mihailii, de unde au venit, cu cine se înrudeau, cum au reușit să acumuleze uriașa avere, au fost ei cei mai bogați români ai începutului de secol XX? Întrebări care își vor găsi răspunsul în paginile unei interesante cărți despre trecutul Craiovei, la aproape un secol de la stingerea ultimului reprezentant al acestei familii, Jean Mihail.

Este pentru prima dată când întreaga avere a familiei este refăcută și analizată obiectiv, numai în baza documentelor păstrate.

Albumul FAMILIA MIHAIL are două componente de referință:
– din punct de vedere tehnic s-au folosit cele mai performante softuri existente la nivel mondial pentru prelucrarea și colorizarea imaginilor de epocă, fotografiile fiind prezentate publicului la un înalt nivel calitativ
– din punct de vedere istoric, în afara cercetării documentelor personale de familie ale Mihaililor și punerea acestora într-o cronologie, autorul a făcut numeroase deplasări la fostele moșii ale familiei Mihail, adunând de-a lungul anilor mărturii și dovezi despre trecutul acestor mari filantropi craioveni.

Albumul cuprinde un arbore genealogic complet al familiei și are o secțiune separată dedicată istoriei Palatului Dini Mihail, a Băncii Comerțului din Craiova și a ocupării Craiovei de către trupele germano-austro-ungare în Primul Război Mondial.

mai mult la

Oltenia mea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here