Recitind zilele trecute un manuscris pe care nu apucasem să îl studiez în amănunt în urmă cu ceva vreme, mi-am adus aminte de un vechi loc de întâlnire al craiovenilor cu dare de mână: Hanul Stoica.
Construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Hanul Stoica a fost martor la nenumărate întâmplări legate de Craiova și nu numai. Se poate afirma, pe bună dreptate, că o notă de mister învăluie până astăzi nu numai poveștile și planurile țesute în han, ci chiar existența acestuia.
O descriere aflată în manuscrisul de care pomeneam plasa hanul ,,pe drumul Gherceștilor, la întretăierea acestuia cu Drumul Muierii și al Teișului, așezat la un punct unde traficul de călători era însemnat și anume pe locul pe unde trecea vechiul drum de pe coama dealurilor, care de la șes ducea în munții Gorjului”.
Căutând cu atenție pe hărți austriece de secol 19 vechile drumuri ce porneau din zona de nord și de est a Craiovei, de la bariera Vâlcii, până la Întâiul drum al Bucureștilor, am reușit să identific cu o aproximație de câțiva metri locul în care s-a aflat Hanul Stoicăi. Fiind un obiectiv important, aflat la întretăierea vechilor drumuri ce duceau către minele de sare de la Ocnele Mari, hanul apare marcat pe trei hărți ale Valahiei, cartografiate între 1806-1869, 1869-1887 și una intermediară, din 1847. Toate aceste hărți, suprapuse peste planuri din zilele noastre dau ca locație a hanului o zonă aflată astăzi pe strada Prelungirea Teilor din cartierul craiovean Bariera Vâlcii.
Ruinele hanului, vizibile încă pe la 1950, aminteau de zilele de glorie, când boierii, negustorii, și mai rar oamenii de rând, în drumurile lor lungi, opreau aici pentru odihnă și ospăț.
Cu siguranță, cel mai însemnat loc al hanului (la propriu) era masa acestuia. În acest local, înainte de a trece Oltul, a fost găzduit și ospătat Tudor Vladimirescu care, pe masa din camera hanului a scris, lăsând ca amintire, cuvintele: “aici a mas și a petrecut Tudor de la Vladimiri”. Un cercetător pasionat al trecutului, D. Mihai Duran, descoperise pe aceeași masă semnăturile scrijelite ale lui Iancu Jianu și a haiducului Codreanu, mâna dreaptă a celebrului Bujor haiducul. Altă iscălitură de haiduc era a uriașului Trancă, cel care bătuse locurile cu poterele pe urme, alături de Orezeanu. Ei au și acum o vie amintire păstrată pentru isprăvile ce le făcuseră prin Dobreţu, lângă Bulzeşti. Un alt nume regăsit pe masă era al banditului Tudor Corbeanu. Acesta, după numeroase evadări, alături de Ciuciuc și alți nelegiuiți, bântuia barierele Craiovei, de la Severinului la Hanul Doctorului jefuind și punând la cale spargeri. Corbeanu avea să moară în 1922, într-un jaf din Catargiu, fiind ucis cu focuri de revolver de omul peste care intrase, aflat în legitimă apărare.
Hanul Stoicăi, menționat ca unul dintre cele mai vechi astfel de localuri din jurul Craiovei, servește drept exemplu remarcabil al modului în care spațiile publice pot contribui la păstrarea memoriei colective și la consolidarea legăturilor sociale. Este interesant de observat cum hanurile și alte obiective similare au fost nu doar puncte de odihnă și petrecere, ci și locuri unde se întâmplau evenimente semnificative pentru comunitate, devenind astfel de-a lungul vremii repere istorice locale.
Redescoperirile acestor întâmplări și chiar a locului unde hanul s-a aflat, cred că sunt esențiale pentru păstrarea patrimoniului cultural-istoric local și pentru transmiterea cunoștințelor și poveștilor generațiilor viitoare.
Text: Mihai Murărețu
Ilustrație AI: Hanul Stoica refăcut după descrieri de epocă
