Piata Volanta revine in centrul Craiovei

Piata Volanta revine in centrul Craiovei. Timp de doua zile, centrul Craiovei va găzdui o nouă ediţie a Pieţei Volante. Craiovenii vor avea posibilitatea să cumpere direct de la producători fructe şi legume proaspete, preparate tradiţionale din carne, brânzeturi alese, dulceţuri, miere, fructe uscate, şi multe alte produse, din piaţa ce va fi amenajată pe Calea Unirii, de la Minerva la Poştă.

„Prima ediţie a Pieţei Volante, pe care societatea noastră a organizat-o în cursul lunii aprilie, s-a dovedit un real succes, fiind apreciată atât de cumpărători, cât şi de comercianţi. De aceea ne-am decis să organizăm sâmbătă şi duminică, pe 15-16 iunie 2019, o nouă ediţie, având în vedere gama mult mai variată de produse care pot fi oferite de producătorii agricoli în acest sezon: de la roşii, ardei, castraveţi sau verdeaţă, la fructele de sezon, precum căpşunile sau cireşele.

În plus, vor putea fi găsite aici şi lactate sau brânzeturi, preparate tradiţionale din carne de porc şi oaie, dulceţuri, miere şi produse apicole, toate direct de la producători. Îi aşteptăm în Piaţa Volantă nu doar pe cei care vor să-şi desfacă aici marfa, ci şi pe cetăţenii care îşi pot cumpăra de toate cele necesare la doar câţiva paşi de casă!”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Restrictii rutiere timp de doua zile

Cu ocazia organizării de către SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA a unei Piețe Volante, în perioada 15.06.2019-16.06.2019, Primăria Municipiului Craiova anunță că se va restricționa circulația rutieră astfel:

Începând cu data de 15.06.2019, ora 06.00, până în data de 16.06.2019, ora 17.00 se va restricționa circulația rutieră pe Calea Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecția cu str. Mihail Kogălniceanu și intersecția cu bld. Știrbei Vodă.

Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.
Mulțumim pentru înțelegere!

Leave a Reply

Your email address will not be published.